Feeds:
Articole
Comentarii

como-ser-un-lider

Lider și Lidership….am obosit

”Partidul… se apucă să formeze noua generație  de lideri” – zice politicianul…

.. am obosit

Nu vreau să mai aud de formare de lideri, de cursuri de leadership. Nu vreau să mai citesc cărți de leadership.

Vreau să citesc despre oameni coerenți, despre echipe si coeziune. Vreau să văd că oamenii știu să se asculte… să se vadă, că există respect în comunicare….. că pot să se mobilizeze să realizeze lucruri….

Calitate de lider îți este dată de echipa din spatele tău… ei te numesc lider, cu inima și conștiința lor, cu glasul și convingerile lor. Un om ce a rătăcit fără voia lui și a învățat prin lume, cunoscut prin munca sa doar, nu este lider, este o personalitate… o individualitate… dar nu este lider.

Lider – este o investitură, este un dar, o onoare pe care ți-o oferă echipa ta… grupul tău… lumea ta. Nu te poți numii singur lider… nu îți poți evalua și admira singur calitățile de lider… nu poți învăța să fi lider singur, din cărți – îți trebuie contextul, câmpul de bătălie, arena și grupul, echipa… ”Colectiv”-ul care să te îmbrace în haina de LIDER.

Anunțuri

Ne naștem sub Semnul Crucii. El este cel care, cu toate că ne este pus pe frunte și pe piept la naștere împreună cu uleiul sfânt, îl simțim uneori, în drumul nostru, greu și rece pe umerii, pe spinare.

Atunci când Semnul alege să ne încerce puterea verticalității… El… ne doboară, ne îngenunchează, ne face să mușcam din pământ și să urlam către cer:

”De ce? De ce ai lăsat să se întâmple? De ce?”marturie-impresionanta-supravietuitor-club-colectiv-339538

Răspunsul nu vine… nu va venii… o știm noi, cei care am mai mers pe poteca MORȚII, în întuneric și frig, cu capul plecat și înfrânți, cu mintea înțepenită într-o tigvă rece.

Nu va venii răspunsul, dar căutarea trăiește permanent în inima fiecăruia și ia pe rând forma fricii, a lacrimii, a disperării, a durerii… a acceptării.

Nici noi nu mai știm…

Noi, cei care am mai mers pe poteca MORȚII suntem tăcuți, suntem singuri în durere dar împreună în respirație și vorbim prin priviri. Ne uitam unii la alții pe furiș, fără sa ridicăm prea mult fruntea pentru că durerea celuilalt ne doare și ea…

Ne știm…

Ne simțim…

Nu avem nevoie de cuvinte…

Nu s-au inventat cuvinte pentru noi…

Durerea morții nu are cuvinte… are tăcere, o tăcerea atât de adânca încât îți vine să îți sfâșii carnea de pe tine să ajungi la inima… să o smulgi din piept și să îi urlii:

”Lasă-mă… lasă-mă că nu mai pot să îndur!”

Dar inima nu se lasă smulsă și rămâne… rămâne… acolo…. în trupul tău de supraviețuitor al morții celui ce și-a luat zborul.

….

Semnul Crucii doboară!

Ești la pământ acum, cu trupul lipit de țărână.

Mușcă durerea! Mușcă pământ! E tot ce poți sa faci ACUM!

….

O sa vina însă un timp în care genunchiul va accepta să se îndoaie, mâinile vor vrea să împingă pământul pe care zaci acum, iar talpa va vrea să fie… talpă. Atunci Semnul Crucii se va mișca și va vrea să se îndrepte spre cer. Atunci începe ”RIDICAREA”.

Noi… noi ne-am ridicat… ne-am învățat. Am trecut din întunericul rece în umbră. Atât.

Semnul Crucii… e greu… e foarte greu… dar noi, acum, ne-am ridicat pentru simplu motiv ca am devenit mai puternici. Îl ducem cu noi… și uneori, când vrea EL… ne lasă să privim tot cerul ca să știm și să simțim că nu suntem singuri.

Noi suntem peste tot… suntem părinți de zburători… soți și soții de zburători… copii de zburători….. suntem supraviețuitorii LOR.

…..

Va veni o zi … când vei vrea să te ridici și tu, când vei simții că poți să calci iar pământul cu talpa și să privești cerul… o zi când vei fi puternic să duci Semnul …

… dar până atunci… caută-ne… suntem peste tot!

O sa stăm… în durere… în tăcere… în întuneric… apoi în umbră… cu tine…

1248823427

Secole de-a rândul oamenii, în viața de zi cu zi, în activitățile desfășurate, au folosit aproximativ aceleași unelte, au repetat aceleași gesturi, au comunicat în moduri guvernate aproximativ de aceleași reguli.

Cu toate descoperirile tehnice, cu toată evoluția socială și schimbările fizice și mentale ale oamenilor, în mare, istoria se repeta iar schimbările aveau loc lent, cu o perioada de adaptabilitate generoasă.

Începând cu secolul XX, viteza este cuvântul determinant care începe să caracterizeze societatea umană. Schimbarea devine elementul major al conștiinței umane. Ritmul în care sunt acceptate modificările se constituie în putere fiecăruia de a se adapta, de a evolua, de a se transforma în funcție de cerințele momentului. Viteza de adaptare va fi însoțită din acest moment de un important companion cu impact în orice segment al trăirilor personale, în procesele de decizie, în obiectivele si proiecțiile de viitor, companion numit – STRESS.

Stresul este prezent în universul fiecăruia. Poate fi privit ca o parte necesară și esențială a vieții, rezultatul interacțiunii dintre om și mediu și în special ca o reacție de adaptare a organismului la schimbările care au loc în călătoria fiecăruia, zi de zi, prin universul pământean.

Originea conceptului de stres, respectiv stres psihic este legată de apariția conceptului general de stres al lui Hans Hugo Bruno Selye, biochimist canadian de origine austro-ungară, cu toate că cel care a deschis calea în acest domeniu rămâne însă Walter  Cannon care a dezvoltat conceptul de homeostazie – ca „acea capacitate a organismului biologic de a-și regăsi echilibrul interior în fața oricărei agresiuni exterioare” (Georgette Goupil, 1991, pag. 26).

Walter  Cannon a demonstrat apariția unei secreții de adrenalină la animalele supuse unui șoc emoțional și a descris pentru prima oară elementele de ordin psihocomportamental precum și de ordin fiziologic ale unui stres psihic experimental (la animale). În acest fel a demonstrat că organismul reacționează foarte intens la acele stări de alertă, printr-o serie de modificări psihofiziologice, neurovegetative și endocrinologice. Aceste modificări se produc aproape simultan  – numite atunci reacție de panică. Răspunsul acestor modificări au fost apoi numite de către Cannon drept răspunsul de luptă sau fugă.

Hans Hugo Bruno Selye, însă, a fost primul care a introdus în știință noțiunea de stres cu referire specifica la stresul biologic. Selye, a continuat cercetările asupra reacției de panică ale lui Cannon și a analizat modul în care aceasta se modifică la animale care sunt supuse permanent stării de alertă. În urma acestora a concluzionat că reacția este de fapt un sindrom general produs de diverși agenți nocivi (înfometare, frig, epuizare fizică, etc). De asemenea, hormonul care întreținea această stare de alertă în organism, conducea la o reacție de mobilizare rapidă, atunci când aceasta era cerută de context. În urma cercetărilor sale, concluziona că reacțiile în urma experimentelor nu erau reacții ale unei boli, ci reacții de adaptare … adică stres.

Problema care se poate pune acum este: ce facem atunci când resursele noastre interioare sunt depasite în procesul de adaptare?

… mai vorbim…

Citim și ne documentăm despre modul de redactare al unui CV…documentare…redactare…difuzare..

Am avut chiar norocul să particip la o formare dedicată new entry – lor și am fost impresionată de părerile emise în legătura cu acest subiect.

Cel mai amuzat mod de prezentare însă ar putea fi următorul:

http://www.fastcompany.com/3048285/this-resume-angel-can-help-you-get-that-job

Trist dar adevărat!

Eu cred în continuarea în alimentarea cu energie a rețelei de cunoștințe începând cu vecina de la bloc al cărui nepot este CEO/ șef RU/ șef la administrativ/ șofer/ portar (restul nu cred ca e important) într-o mare firmă ….. și care TE știe de mic și care sigur îl va suna cel puțin o dată pe săptămână (ca ea nu folosește email-ul)… să îi amintească de tine (de vecinu’ tânăr) și de CV-ul pe care ea i l-a dat „într-un dosar de plastic” cu ceva timp în urmă …astfel încât într-un final, posibil să fii și TU băgat în seamă.

Sfatul meu – Începeți cu vecinii….o săptămână/două căutați să îi întâlniți la lift, întrebați de sănătate/ copii/nepoți…faceți-le si cumpărăturile (pe banii lor)/după caz ….. apoi treceți la atac. Cu un dosar în mână…prin bloc…prin lift. Nu contează! CV-ul  pregătit în dosar ca să nu se îndoaie.

Restul, apă de ploaie!

O sa mai vorbim apoi de unchiu’…

 

Tabelul lui Mendeleev

http://ed.ted.com/periodic-videos

Hei…super!

Niciodată nu mi-a plăcut chimia dar așa ași învața și eu…:)!

În spatele fiecărui element este un film de prezentare

Spor!

5484565_2611814
  • DESPRE *MOBBING* (to mob = a ataca)Astăzi m-am sculat din somn cu gândul la *mobbing*! De ceva vreme mă gândesc să scriu despre acest fenomen (foarte des întâlnit – constat eu acum), pe care îl știam și îl experimentez des…și profund, de ceva vreme.Acest gând (cu mobbing-ul) mi-a venit după ce m-am prezentat și eu, cuminte, la un workshop (free) al cărui subiect era stresul și fenomenul de burnout…. Acolo, am fost întrebați dacă totuși am…*mobbing* și noi din când în când.Toată sala a spus YES și din cei 30 de participanți, aproximativ jumătate (că nu am numărat la fix), ca o soluție aplicată imediat, își și făcuseră bagajele și erau în alt loc de muncă ….adică*de mobbing* (zic eu).
  • Capitolul cu teoria:Mobbing (zice Wikipedia)- este exercitarea stresului psihic (vertical – de către șeful sau orizontal – de către colegul) asupra cuiva (victima) la locul de activitate.Mobbing-ul mai poate fi strategic – atunci când organizația sau managementul pun la cale acțiuni menite să îl determine pe angajat să demisioneze, ori mobbing emoțional determinat de competiție, invidie, resentimente.Heinz Leymann în Mobbing Persécution au travail, Seuil, Paris/1996 a descoperit, în cursul a 300 de interviuri, 45 asemenea comportamente ale agresorilor, pe care le-a dispus în 5 categorii:
    1. Acţiuni vizând împiedicarea victimei de a se exprima:
    • superiorii ierarhici îi refuză victimei posibilitatea de a se exprima;
    • victima este constant întreruptă când vorbeşte;
    • colegii împiedică victima să se exprime;
    • colegii ţipă, jignesc victima;
    • este criticată munca victimei;
    • se critică viaţa privată a victimei;
    • victima este terorizată prin apeluri telefonice;
    • victima este ameninţată verbal;
    • ameninţarea victimei prin scris;
    • refuzarea contactului cu victima (se evită contactul vizual, se fac gesturi de respingere etc.);
    • ignorarea prezenţei victimei (de exemplu, adresându-se altei persoane, ca şi când victima nu ar fi prezentă, nu ar fi văzută).
    1. Acțiuni vizând izolarea victimei:
    • nu se vorbește niciodată cu victima;
    • victima nu este lăsată să se adreseze altei persoane;
    • victimei i se atribuie un alt post care o îndepărtează şi izolează de colegi;
    • li se interzice colegilor să vorbească cu victima;
    • se neagă prezenţa fizică a victimei.
    1. Acţiuni ce presupun desconsiderarea victimei în faţa colegilor:
    • victima este vorbită de rău sau calomniată;
    • se lansează zvonuri la adresa victimei;
    • ridiculizarea victimei;
    • se pretinde că victima este bolnavă mintal;
    • constrângerea victimei pentru a se prezenta la un examen psihiatric;
    • se inventează o infirmitate a victimei;
    • se imită acţiunile, gesturile, vocea victimei pentru a o ridiculiza mai bine;
    • sunt atacate convingerile politice sau credinţele religioase ale victimei;
    • se glumeşte pe seama vieţii private a victimei;
    • se glumeşte pe seama originii sau naţionalităţii ei;
    • victima este obligată să accepte activităţi umilitoare;
    • notarea inechitabilă şi în termeni rău intenţionaţi a muncii victimei;
    • deciziile victimei sunt puse sub semnul întrebării sau contestate;
    • agresarea victimei în termeni obsceni sau insultători;
    • hărţuirea sexuală a victimei (prin gesturi sau propuneri).
    1. Discreditarea profesională a victimei:
    • nu i se atribuie sarcini de realizat;
    • privarea victimei de orice ocupaţie şi vegherea pentru ca victima să nu-şi găsească singură vreo ocupaţie;
    • încredinţarea unor sarcini inutile sau absurde;
    • acordarea de activităţi inferioare competenţelor;
    • atribuirea în permanenţă a unor sarcini noi;
    • impunerea executării unor sarcini umilitoare;
    • încredinţarea unor sarcini superioare calificării în scopul discreditării victimei.
    1. Compromiterea sănătăţii victimei:
    • încredinţarea unor sarcini periculoase şi nocive pentru sănătate;
    • ameninţarea cu violenţe fizice;
    • agresarea fizică a victimei, fără gravitate, cu titlu de avertisment;
    • agresarea fizică gravă, fără reţineri;
    • i se provoacă intenţionat victimei cheltuieli, cu intenţia de a-i produce prejudicii;
    • provocarea de neplăceri la domiciliu sau la locul de muncă;
    • agresarea sexuală a victimei.

    Caracterul procesual al mobbing-ului este evident, el nu se instalează și nici nu dispare dintr-o dată. Dimpotrivă, parcurge faze de pregătire, de evoluție lentă sau precipitată, de maturizare și acțiune persistentă. Evoluția în timp a mobbing-ului a fost concepută de Leymannn în patru faze:

    • Prima fază este firească în orice organizație, divergenţele de opinie, conflictele, lupta pentru putere fiind fenomene normale, chiar necesare, în anumite condiții.
    • Faza a doua se caracterizează prin instalarea treptată a mobbing-ului: echilibrul psihic al victimei este afectat, încrederea în sine, destructurată, apar simptomele stresului, angoasa.
    • Faza a treia presupune necesitatea intervenției conducerii organizației, care, din păcate, de cele mai multe ori fie că nu are loc, conflictele fiind lăsate să mocnească, iar persoanele agresate nefiind apărate, fie că se produce mult prea târziu, când situația nu mai poate fi controlată. .
    • Faza a patra este cea mai dură, caracterizându-se prin stigmatizare, izolare socială sau, pur și simplu, prin înlăturarea victimei de la locul de muncă, fapt care diminuează considerabil șansele acesteia de a se încadra în alte organizații, în alte locuri de muncă. Caracteristicile principale ale acestui fenomen sunt acțiunea agresivă și repetabilitatea acesteia. Persoana în cauză (victima) este umilită, stigmatizată, marginalizată. De cele mai multe ori, aceasta ajunge să sufere de depresie, insomnie, tulburări de comportament, pierderea eficienței în muncă, stres acut și stres posttraumatic…. (oare cui îi folosește?).

    Cam asta cu teoria…

    În practică – aflu că în Uniunea Europeană nu ar există o lege generală privind mobbing-ul. Legislația comunitară face referiri la fenomenul de mobbing prin vre-o 4 norme directive.

    1. Directiva 76/207/CEE adoptată pe 9 februarie 1976 referitoare la aplicarea principiului egalității între femei și bărbați în ceea ce privește angajarea, promovarea profesională și condițiile de muncă
    2. Directiva cadru 89/391/CEE a Consiliului adoptată în 12 iunie 1989 referitoare la aplicarea de măsuri de promovare și îmbunătățire a sănătății și securității lucrătorului la locul de muncă; conform acestei directive, „angajatorul este responsabil pentru sănătatea și siguranța angajaților la locul de muncă”.
    3. Rezoluția Consiliului din 29 mai 1990, referitoare la protecția demnității persoanei la locul de muncă.
    4. Recomandarea 92/131/CEE a Comisiei din 27 noiembrie 1991, referitoare la protecția demnității persoanelor la locul de muncă, căreia îi este atașat și un cod de conduită – cum se poate evita și combate hărțuirea la locul de muncă ( se referă în special la hărțuirea sexuală).
    5. Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000, referitoare la aplicarea principiului egalității de șanse și tratament. Indiferent de origine rasială sau etnică.
    6. Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 care stabilește un cadru general pentru tratamentul egal în ceea ce privește ocuparea și condițiile de muncă, drept pentru care comportamentele de hărțuire sunt considerate tehnici de „discriminare”.

     În practica RO – aflu că este deschis un centru de anti – mobbing….și dau să îl caut…. site-ul www.femeiaconteaza.ro (proiect cu cofinanțare din Fondul European – POSDRU/ pagină cam vechiuță și neactualizată). Nu mă mulțumește.

    În schimb găsesc http://www.cncd.org.ro/profil/ cu informații chiar proaspete (02.07.2015) cu încurajarea să scriu o petiție – după nevoi. E de bine!

    Dar totuși slabă lupta *contra* pe la noi. Poate o să mai aflu câte ceva și o să vă informez.

    Concluzia este că, atât timp cât scena este *zona în care îți desfășori activitatea profesională*, în acest context, aceasta este marcată sigur de neeficiență, de decizii cu valoare îndoielnică și de *prezenteism* – adică *vin/stau/amân – mai trece o zi.

    Problema este ca aceste *munci* sunt plătite – că altfel gratis nu le-ar face nimeni – iar prezența noastră în ștatul de plată este explicată de Maslow și a lui piramidă….prin urmare…cuminți mai *mobbing*… și iar mai *mobbing*.

    Păcat!

orbii-se-tem-pentru-soarta-lor

Chiar am ajuns să nu ne mai vedem de loc? Chiar tot ceea ce se mai vede acum, suntem doar noi cei văzuți prin ochii altora? Noi când ne mai vedem pe Noi?
De ce este cazul să ne placă alții? De ce ne raportăm la Ei și uităm de ceea ce vrem noi? Ne uitam în oglinzi și prima întrebare care NE VINE este:
…Ce o să zică…?
…Cum o să reacționeze….?
…O să îi placă?…
Mă scarpin în păr….mă scarpin și mă întreb….chiar nu ne mai vedem NOI pe NOI?
Nu mă mănâncă nimic de mă scarpin, dar am vrut să zic cuvântul chiar dacă se presupune că …..
Revin… mă uit în jur și văd oamenii frumoși.
Am renunțat de câteva zile la mașină și am călătorit cu metroul. Acolo suntem un picuț mai calmi, că de,… e mai răcoare și dacă prinzi un loc poți să îți scoți cartea și să citești…asta dacă ești dornic de cultură…de cunoaștere, că dacă nu ești, iei ziarul Ring…La ora când am ajuns eu, ziarul Ring nu mai era de mult…
Nu am nimic cu ziarul. Nu îl prea citesc, dar știu că este acolo, la metrou….free….un ziar.
Poate să fie oricare…..
“Nu contează atât timp cât nu face nimic…”….zice un om….
Păi asta e…nu face nimic…nu ajută cu nimic…nu ne e de folos…doar pe unii dintre noi ne face să mai uităm un pic de noi, ne mai așază un pic de ceață pe ochii și așa obosiți de la emisiunea…. știm noi care… tot cu ceață, tot cu despre alții….tot cu alții și fără de NOI…
“Este totuși bun la ceva…”… mi-a zis mama…. „E bun să TE vezi, să vezi că nu ești în acel ziar, că nu te identifici cu el și cu nimic din el…că ești altcineva și că vrei altceva. Că vrei altă lume și că vrei alt ziar. Că simți diferit și poți să vezi cu ochii tăi o lume care nu e a ta, sau care nu e făcută pentru tine. După ce l-ai ținut în mână te întrebi de ce ai făcut-o…Asta e…a trecut”.
Mă uit în oglindă și mă văd….Noroc cu mama…